educatie banner 01
educatie banner 01

Specialistul în psihologie - educație.
Un continuum de dezvoltare profesională și personală

Specialistul în psihologie - educație.
Un continuum de dezvoltare
profesională și personală

Grija noastră este sănătatea dumneavoastră!

Grija noastră este
 sănătatea dumneavoastră!

Parcursul academic al specialistului în psihologie

Pentru a deveni un psiholog autorizat este esențial să treci prin câțiva ani intenși de educație și formare, care implică de obicei următorii pași:

  • Obținerea diplomei de licență în psihologie (durata 3 ani). Această treaptă oferă statutul de psiholog clinician.

  • Obținerea diplomei de masterat în una din specialitățile psihologiei, mai exact:

    • psihologie clinică & psihoterapie,
    • consiliere psihologică,
    • psihologie judiciară,
    • psihologia muncii,
    • psihologia sănătății etc. (durata 2 ani).

    După finalizarea programului masteral, persoana mai are de parcurs încă cel puțin 2 ani de supervizare profesională, specifică școlii terapeutice în care s-a format.

  • Obținerea diplomei de doctor în psihologie (durata 2 ani)

Lucrurile nu se opresc aici. Odată cu obținerea statutului de psiholog clinician și psihoterapeut, este obligatoriu să participe periodic la cursuri de formare continuă. Este obligatoriu ca aceste cursuri să fie acreditate de Colegiul Psihologilor din România (CPR).

educatie psihologica 1

Diferența dintre psiholog și psihoterapeut

A. Psihologul clinician realizează evaluări psihologie pentru a identifica factorii implicați în sănătate și boală, acordă feedback adecvat persoanelor în urma evaluării psihologice și redactează rapoarte de evaluare psihologică sau avize psihologice solicitate în diverse situații în urma unei evaluări amănunțite.

De asemenea, psihologul clinician poate realize intervenții psihologice de scurtă durată, având ca scop modificarea factorilor psihologici implicați în sănătate și boală. Mai specific, intervenția vizează:

  • Autocunoaștere
  • Optimizare și dezvoltare personală
  • Prevenirea patologiei (a problemelor de natură cognitivă, comportamentală și emoțională)

De regulă, psihologul clinician este întâlnit în

  • spitale,
  • instituțiile de stat,
  • ultimul rând în cabinetele individuale de psihologie.

Acesta lucrează adesea în colaborare cu un psihiatru.

În timp ce psihologul clinician realizează psihodiagnosticul (evaluarea psihologică pentru a contura un posibil diagnostic) și trasează direcția de tratament necesară pentru ameliorarea problemelor, psihiatrul oferă tratament medicamentos pentru remedierea acestor probleme

B. Psihoterapeutul oferă servicii de psihoterapie individuală și de grup pentru:

  • autocunoaștere
  • dezvoltare personală
  • Prevenirea patologiei (a problemelor de natură cognitivă, comportamentală și emoțională)
  • Reducerea patologiei prin tehnici psihoteraputice specifice!

Acesta îi oferă sprijin constant clientului pentru

  • a-și identifica gândurile care nu îi fac bine,
  • a-și contracara tiparele de comportament disfuncționale,
  • a avea o viață mai bună.

De regulă, psihoterapeutul este o persoană care, pe lângă diploma de licență obținută în cadrul facultății de psihologie sau medicină a mai parcurs un program de formare într-o formă de psihoterapie. Formarea include cei 2 ani de masterat și aproximativ 2 ani de supervizare profesională. Cele mai cunoscute formări în psihoterapie sunt:

  • Psihoterapie cognitiv-comportamentală
  • Psihoterapia pozitivă
  • Psihoterapia existențială
    Psihoterapia psihodinamică
  • Psihoterapie experiențială

Cel mai adesea, psihoterapeuții își practică activitatea în cadrul cabinetelor individuale de psihologice, în spitale, clinici private sau chiar asociații specializate în diverse probleme.

Rolul unui psihoterapeut

  • Te ghidează către soluțiile pentru problema ta
  • Te ajută să îți îmbunătățești viața
  • Te ajută să scapi de psihopatologie
  • Te ajută să implementezi schimbări în gândire și comportament
  • Nu prescrie tratament medicamentos!

Rolul unui psiholog

Realizează evaluări psihologice și elaborează documente în urma evaluării
Te ajută să identifici de ce ai o problemă (care sunt cauzele problemelor tale)
Te ajută să identifici care sunt motivațiile tale
Nu prescrie tratament medicamentos!

Care este rolul specialistului în psihologie?

Psihologii examinează comportamentul uman pentru a determina cauzele care stau la baza acestuia, cu scopul de a utiliza aceste informații pentru a ajuta diverși pacienți să-și rezolve problemele. Este adesea un act de echilibrare delicat, care cere psihologilor să îndeplinească o multitudine de sarcini care se completează reciproc. Următoarea listă prezintă câteva sarcini pe care le îndeplinesc psihologii în diferite domenii de activitate:

  • Efectuează evaluări psihologice și interviuri clinice cu pacienții pentru a afla istoricul de viață al acestora și pentru a identifica potențialele afecțiuni clinice
  • Conturează programe de modificare a comportamentului pentru pacienți, planuri de tratament și monitorizează progresul acestora
  • Îi învață pe pacienți să pună în practică diverse strategii pentru a-i ajuta să-și depășească problemele
  • Elaborează programe de educație psihologică
  • Efectuează cercetări psihologie riguroase pentru a crește statutul psihologiei ca știință

Psihologii și psihoterapeuții au în vedere și cercetarea științifică!

Psihologii folosesc metode științifice cu scopul de a înțelege gândirea și comportamentul uman.
Mulți psihologi cercetători investighează aspecte ale funcționării tipice, inclusiv modul în care simțim și percepem lumea din jurul nostru, modul în care luăm decizii și modul în care ne dezvoltăm pe parcursul vieții. Alți psihologi se concentrează în mod special pe procesele care contribuie la gândirea și comportamentul în contextul tulburărilor clinice.

Aceștia împărtășesc rezultatele investigațiilor lor printr-o varietate de metode, inclusiv publicarea în reviste științifice, prezentarea la conferințe și sau susținerea unor cursuri în mediile academice.

Unele cercetări au loc în laboratoare unde condițiile de studiu pot fi atent controlate, în timp ce unele se desfășoară pe teren, cum ar fi la locul de muncă, școli și spitale, unde comportamentul este studiat pe măsură ce apare în mod natural.

Chiar dacă nu sunt implicați în mod direct în cercetarea științifică, practicanții din domeniul psihologiei trebuie să fie la curent cu tot ce se întâmplă în domeniul științific pentru a se asigura că oferă clienților cele mai eficiente strategii de intervenție până la acel moment!

Abilități necesare ale unui specialist în acest domeniu

Empatie

Clienții doresc să se simtă auziți și înțeleși. Pentru a face acest lucru, psihologii trebuie să fie empatici. De foarte multe ori persoanele se simt judecate și rușinate de situațiile cu care se confruntă. Construirea unui raport bazat pe încredere, respect și empatie poate să-i determine pe clienți să fie deschiși și să facă schimbări pozitive în viața lor. Un predictor foarte important al succesului îl constituie chiar relația terapeutică dintre client și psiholog.

Abilități de auto-îngrijire

Psihologii au propriile lor vieți și lupte personale, de aceea este obligatoriu ca psihologii să se angajeze într-un proces continuu de auto-îngrijire. Nu ne putem aștepta să fim de ajutor celorlalți dacă nu ne prioritizăm propria bunăstare mentală.

Observare

Pentru a înțelege ce simt și gândesc cu adevărat pacienții, psihologii trebuie să poată fi atenți la cuvintele lor și să urmărească îndeaproape comunicarea lor nonverbală, în special în timpul etapelor de evaluare și diagnostic.

Respectarea standardelor etice

Psihologilor li se încredințează cele mai intime secrete ale oamenilor, deci este important să se comporte etic și cu discreție. Trebuie să-și protejeze clienții, să le asigure confidențialitatea, și nu în ultimul rând să contureze tratamentul care este în interesul acestuia.

Interes pentru cercetarea științifică

Psihologii trebuie să înțeleagă modul în care se desfășoară cercetările științifice din domeniu, chiar dacă nu se implică în mod direct în domeniul cercetării. Ei trebuie să fie la curent cu ultimele descoperiri științifice pentru a încorpora noile descoperiri în munca lor de zi cu zi.

Răbdare

Psihologii trebuie să manifeste răbdare pentru a permite oamenilor cu care lucrează să proceseze informațiile și să-și schimbe comportamentul în ritmul lor.

Care este esența acestei meserii?

Clienții intră în terapie împărtășind secrete și povești pe care poate nu le-au împărtășit niciodată altcuiva. Este un privilegiu să auzi aceste povești și să-ți dedici munca pentru a-i ajuta pe clienți să-și rezolve problemele de viață.

Psihologul este ca un instrument care te ajută să-ți produci propriile schimbări.

Este o onoare să vezi cum clienții devin persoana care-și doresc să fie, cum dezvoltă relațiile pe care și le doresc, și în cele din urmă devin mai împliniți și au o viață plină de sens.

educatie psihologica 2

Grija noastră principală este
sănătatea dumneavoastră

Grija noastră principală este sănătatea dumneavoastră

Grija noastră principală este sănătatea dumneavoastră

Ultimele noutăți