Cine sunt eu?
Tamas Kardos – Fiziokinetoterapeut Cluj CHIROMEDICA Health & Wellness Center

De-a lungul copilăriei și adolescenței mele am avut o relație foarte apropiată cu sportul, în special cu baschetul. Astfel, am reușit să înțeleg, de la o vârstă fragedă beneficiile pe care le oferă un stil de viață activ și disciplinat.
Sportul de performanță m-a făcut să fiu mai conștient de sănatatea mea fizică, dar și psihică, determinându-mă astfel să depășesc provocarile cu care m-am confruntat atât pe plan personal, cât și pe plan profesional. Văzându-mi obiectivele îndeplinite, prin prisma unui stil de viata echilibrat și disciplinat, am devenit adeptul unei arte de vindecare, care funcționează pe baza terapiei prin mișcare, pentru a reuși nu doar să cresc nivelul de activitate al unei persoane, ci și să educ acea persoană cu privire la importanța mișcării și la prevenirea diverselor boli prin intermediul ei.
Faptul că fac parte din procesul de recuperare al pacientului, ajutându-l să își atingă cât mai rapid obiectivele, imi creează sentimente de bucurie și împlinire. Atât ele cât și satisfacția pacientului în urma colaborării noastre, reprezintă principalele surse de motivație și ambiție pentru a excela în acest domeniu.
De asemenea, sunt adeptul prevenirii afecțiunilor printr-un stil de viață activ. În acest sens, prin munca mea, îmi propun să educ oamenii asupra ceea ce reprezintă stilul de viață sănătos, activ și echilibrat. Sunt de părere că fără educația medicală, pe care noi, specialiștii în sănătate, suntem obligați să o oferim, constanța efectuării activității fizice se pierde pe măsură ce pacientul încheie colaborarea cu un fizio-kinetoterapeut. Totuși, înțelegerea mecanismelor prin care patologiile musculo-scheletale apar și prin urmare a recomandărilor învățate în programul de recuperare, șansele ca un pacient să rămână constant cu noua abordare a stilului de viață cresc considerabil.
Ce-mi doresc să fiu?
- Scopul meu este să devin un terapeut de încredere, care indiferent de provocările cu care se confrunta va rămâne loial scopului de a vindeca.
- Îmi propun să devin o persoană care dobândește cunoștințe prețioase despre o dezvoltare armonioasă, echilibrată și despre un stil de viață sănătos, putând astfel să le ofer mai departe familiei, prietenilor, pacienților etc.
Consider că fizio-kinetoterapia este, în momentul de față, printre instrumentele cele mai ingenioase și practice folosite în scopul prevenirii și recuperării diferitelor afecțiuni deoarece ea se folosește de capacitatea naturală a organismului de a se reface. Fizioterapia are capacitatea de a stimula procesele de regenerare, în timp ce mișcarea terapeutică este executată de așa natură încât recuperarea în urma afecțiunilor este mult mai rapidă.
Motivele pentru care am ales să fac parte din lumea recuperării medicale sunt reprezentate de stările și etapele prin care pacientul supus tratamentului trebuie să treacă. Mai precis, pacientul trece printr- un proces de autocunoaștere ce necesită multă răbdare, motivație, perseverență și recunoștință, toate aceste lucruri fiind construite în timp. Ele sunt fundația noului stil de viață, iar eu mă bucur de faptul că pot ajuta la clădirea unei fundații cat mai solide.
Care sunt valorile după care mă ghidez în viață?
Valorile mele sunt:
- Empatia, compasiunea
- Dezvoltarea personală și profesională
- Sănătatea
- Respectul
- Armonia
Mă consider un terapeut care caută constant să se dezvolte, cu scopul de a oferi tratamente și îngrijiri profesionale și adaptate fiecărui pacient, la cele mai înalte standarde. Astfel, interesele mele de cercetare s-au îndreptat spre studiul constant asupra celor mai actuale și eficiente terapii complementare și protocoale de recuperare medicală a diferitelor afecțiuni care amenință starea fiziologică a acestuia. În acest sens cursurile de specializare, ce includ astfel de terapii, la care am participat până acum sunt:
Care este misiunea mea și ce îmi doresc să schimb în lume prin profesia pe care o practic?
Pentru a putea oferi servicii de cea mai înaltă calitate, tehnologia din ziua de astăzi ne permite să facilităm procesul de recuperare prin intermediul aparatelor de fizioterapie. De asemenea, la baza serviciului calitativ constă și comunicarea constantă cu membrii echipei de recuperare (medici neurologi, neurochirurgi, ortopezi, baleneologi, chiropractori, alți colegi fizio-kinetoterapeuți, asistenți medicali, psihoterapeuți, nutriționiști, antrenori de fitness). În acest sens, mă folosesc de aceste mijloace pentru a eficientiza și pentru a maximiza efectele pe care kinetoterapia le aduce în viața pacienților mei.
- Fericirea constă, în primul rând, în sănătate. (George William Curtis)
- Sufletul e acelaşi în toate fiinţele vii, deşi corpul fiecăruia e diferit. (Hipocrate)
Te invit să ne cunoaștem dacă:
- Te confrunți cu un disconfort, durere, senzație de arsură sau de amorțeală în brațe sau picioare;
- Dorești să afli mai multe detalii despre starea ta de sănătate sau despre biomecanica organismului și cum influențează aceasta postura corpului;
- Vrei să îți schimbi stilul de viață, să nu mai fii sedentar, dar nu știi de unde să începi
-
Vrei să afli cum poți să previi diferite afecțiuni ale coloanei vertebrale, și nu numai.

Ce competențe am?
Studii Tamas Kardos:
- Facultatea de Educație Fizică și Sport, Universitatea „Babeș- Bolyai”, Cluj - Napoca - Licențiat în kinetoterapie și motricitate specială.
Cursuri de specializare Tamas Kardos
Educația medicală continuă a făcut, face și va face tot timpul parte din viața mea pentru a fi capabil să ofer pacienților mei un tratament corespunzător și o recuperare adecvată, dar și pentru a le putea oferi informații cat mai actuale cu privire la patologiile cu care ei se confruntă.
- Curs terapie osteomusculară
- Curs de reeducare neuromotorie;
- Curs Terapie Manuală Instrumentalizată (TMI);
- Curs "Coloană cervicală, dorsală, lombară".
- Curs Kinesiotape;
- Curs terapia cu ventuze;
- Curs aplicare terapie Winback TECAR
- Curs Yumeiho
- Curs masaj de relaxare, anticelulitic și drenaj limfatic
Autorizație de liberă practică:
- Fiziokinetoterapeut cu drept de liberă practică; acreditat de Colegiul Fizioterapeuților din România (CFZRO).
Vezi AICI ce spun personele care au lucrat cu mine și cu echipa de la CHIROMEDICA Health & Wellness Center
Programează-te și tu acum la o evaluare fizio-kinetoterapeutică! Sună la 0771 024 163 sau folosește formularul de mai jos!
Sunt Tamas Kardos și abia aștept să ne cunoaștem!
Cu noi ai rezultate garantate sau primești banii înapoi! 
Grija noastră este sănătatea dumneavoastră !
Vă aşteptăm cu mult drag la CHIROMEDICA Health & Wellness Center !