scolioza 2
scolioza_lombara_tratament_chiromedica

Dureri cronice de spate:
intervenție chirurgicală sau
tratament chiropractic

Durerile cronice pot fi întâlnite la nivelul spatelui şi pot fi insuportabile atât fizic cât şi psihic.

La un moment dat, toţi pacienţii caută un tratament final care să pună capăt o dată pentru totdeauna acestei situaţii nedorite. Acesta este punctul în care pacienţii ajung în faţa unei dileme: intervenţie chirurgicală sau tratament chiropractic alternativ?

Durerile cronice de spate sunt localizate cel mai frecvent la nivelul coloanei lombare şi POT fi un simptom al unei hernie de disc.

În continuare vom face o incursiune în intervenţiile chirurgicale uzuale, folosite în cazurile de hernii de disc, şi în procedurile chiropractice, astfel încât să puteţi lua o decizie în ceea ce priveşte care dintre cele două tratamente reprezintă cea mai bună opţiune pentru dumnevoastră, pentru a vă recăpăta sănătatea spatelui.

Intervenţia chirurgicală

Orice intervenţie chirurgicală majoră, începe, de obicei, prin administrarea unui anestezic chiar înainte de efectuarea unei incizii pentru îndepărtarea sau ajustarea unor situaţii cum ar fi:

• Discectomie – îndepărtarea chirurgicală a unui disc deteriorat sau herniat.
• Înlocuirea unui disc – înlocuirea unui disc deteriorat sau herniat.
• Foraminotomie – tăierea sau lărgirea spaţiului de lângă vertebre pentru a elibera presiunea de pe nervii apropiaţi.
• Implant interlaminar – implantarea unui aparat de sprijin în formă de U.
• Laminectomie – îndepărtarea oaselor sau a ligamentelor pentru a reduce presiunea pe nervii coloanei.

Studiile arată că nu toţi pacienţii prezintă semne remarcabile de recuperare post-chirurgicală.

Mai mult decât atât, intervenţia chirurgicală – fie că este majoră sau minoră – aproape întotdeauna prezintă un anumit risc. Printre aceste riscuri amintim: 

• reacţii negative la anestezie sau alte medicamente,
posibilitatea deteriorării unor ţesuturi, sau nervi,
o hernie de disc recurentă.

dureri cronice de spate 1

Fezabilitatea şi intensitatea riscurilor pot varia de la un pacient la altul, în funcţie de condiţiile individuale.

Tratamentul Chiropractic

Tratamentului chiropractic este bazat pe metode non-invazive (care nu afectează integritatea corpului) şi susţine un tratament fără medicamente:

• Manipulare chiropractică – o realiniere manuală a vertebrelor coloanei şi ligamentelor.

• Terapia ţesuturilor moi şi masaj – un masaj terapeutic care are ca scop îndepărtarea durerii şi a presiunii de pe ţesuturile lezate.

• Exerciţii terapeutice şi stretching – un exerciţiu terapeutic eficient şi stretching al zonelor în cauză pentru a elimina presiunea de pe muşchii afectaţi.

Riscurile tratamentului chiropractic sunt aproape inexistente. Exista totuşi anumite persoane care suferă de diferite afecţiuni ale organismului, pentru care tratamentul chiropractic nu este recomandat, iar dacă este realizat, aceştia se supun unor riscuri de fracturi.

Printre cei cărora nu le este recomandat tratamentul chiropractic se numără persoanele care au avut diferite fracturi ale oaselor, care suferă de osteoporoză, sau au diferite tipuri de cancere sau boli infecto-contagioase.

Concluzii

Pentru a recapitula: intervenţia chirurgicală la nivelul coloanei este recomandată persoanelor care au avut fracturi vertebrale şi persoanelor care au complicaţii majore (tumori benigne, fragment migrator, amprenta radiculara mare, etc.), în ciuda faptului că acest tratament prezintă un anumit grad de risc, indiferent de cât de mică sau mare este operaţia.

Intervenţia chirurgicală trebuie să fie aleasă în cunoştinţă de cauză, cunoscând atât avantajele cât şi dezavantajele acesteia.

Chiropractica este recomandată pentru cei care doresc să îşi mentină sau să îşi îmbunătăţească sănătatea coloanei vertebrale, deoarece propune o metoda de tratament non invazivă şi cu reuşite foarte mari. Vă invităm să citiţi şi testimonialele pacienţilor nostri.

Cu aceste informaţii în minte, se poate deduce că cea mai bună abordare este de a consulta un chiropractor pentru a stabili dacă afecţiunea dumneavoastră se pretează sau nu unui tratament chiropractic.

În cazul în care reiese faptul că afecţiunea dumneavoastră nu poate fi rezolvată prin chiropractică, chiropractorul este obligat moral şi etic să vă recomande alte opţiuni care se potrivesc mai bine stării dumneavoastre de sănătate şi vă poate îndrepta spre intervenţia chirurgicală.

În cadrul clinicii CHIROMEDICA Health & Wellness Center îşi desfăşoară activitatea chiropractori cu o vastă experienţă în abordarea afecţiunilor coloanei vertebrale şi a problemelor musculare, iar scopul nostru este de a trata aceste afecţiuni, oferind o metodă de tratament non-invazivă şi cu efecte de lungă durată.

Grija noastră este sănătatea dumneavoastră !

Vă aşteptăm cu mult drag la CHIROMEDICA Health & Wellness Center !

Nu mai aștepta, fă-ți o programare
chiar acum!

Nu mai aștepta,
fă-ți o programare
chiar acum!