Nutritie si dietetica 

Click aici și vezi persoanele care au avut rezultate rapide cu planurile noastre. 

 

Istoria dieteticii și preocuparea pentru o alimentație sănătoasă datează încă de pe vremea lui Homer, Plato și Hippocrate din Grecia Antica.

Deși dietetica și nutriția au continuat să fie un pion important pentru sănătate, dietetica a început să facă progrese abia în secolul al 19-lea, odată cu dezvoltarea cunoștințelor despre chimie.  Cercetările timpurii s-au concentrat pe bolile dezvoltate pe baza deficiențelor vitaminice, ca mai apoi să se pună accentul pe necesarul zilnic de proteine, grăsimi și carbohidrați.

nutritie si dietetica

Ca și profesie, dietetica s-a dezvoltat în timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial când importanța sa a fost recunoscută de cătră armată. Astăzi, asociațiile profesionale dietetice pot fi găsite pe fiecare continent, iar dieteticienii sunt implicați în promovarea sănătății și tratamentul acesteia, lucrând în colaborare cu doctorii.

Nevoia crescândă de dieteticieni profesioniști este condusă de interesul mărit al publicului în nutriție și potențialul alimentelor funcționale de a preveni o mare varietate de boli corelate cu regimul alimentar.

În anul 1917, în Cleveland, Ohio, a luat naștere Academia de Nutriție și Dietetică: cea mai mare organizație  din lume în ceea ce privește alimentația și nutriția. Asociația a fost înființată de către un grup de femei vizionare, dedicate să ajute guvernul să conserve alimentele și să îmbunătățească sănătatea și nutriția publicului, în timpul Primului Razboi Mondial.

În prezent, Academia deține peste 100,000 de practicieni acreditați: nutriționiști dieteticieni licențiați, tehniciani dieteticieni și studenți. Aceștia se angajează să îmbunătățească sănătatea națiunii și să dezvolte profesia de dietetician prin cercetare, educație și susținere.

nutritie si dietetica

 

În Iunie 1978, delegați din 10 asociații dietetice naționale din Belgia, Danemarca, Franța, Germania, Islanda, Elveția, Olanda, Norvegia, Suedia și Regatul Unit au înființat Federația Europeană a Asociațiilor Dieteticieniilor (European Federation of the Associations of Dietitians) sau EFAD, reprezentând astfel 10,380 de dieteticieni. În anul 2015 EFAD a atins un numar de 34 Asociații Dietetice Naționale, reprezentând astfel peste 35,000 de dieteticieni din 27 țări europene.

 

Definirea termenilor: nutrient, nutriție, dietă

nutritie si dietetica

Nutriția și dietetica este o ramură a medicinei care studiaza alimentele și substanțele din alimente, precum și comportamentele și factorii sociali corelați cu alegerile alimentare, în vederea menținerii și promovării unui stil de viață sănătos.

Nutrienții sunt acele substanțe chimice pe care le găsim în alimente. Acestea sunt folosite de către corp pentru a funcționa normal și pentru a-și menține starea de sănătate. Aceste substanțe se împart în  categorii importante cum ar fi:

  • proteine,
  • lipide,
  • carbohidrati,
  • vitamine,
  • minerale,
  • apă.

Termenul de dietă nu se refera la restricția alimentației, ci mai degrabă definește modul de alimentație al unei persoane, al unui grup de persoane sau al unui colectiv, fiind similar cu cel de nutriție sau alimentație.

Rolul dieteticianului:

În 2005 EFAD a definit rolul unui dietetician astfel:

„Un dietetician este un expert în nutriție / dietă care lucrează în toate sectoarele corelate cu nutriție și alimente, lucrează cu persoane de toate vârstele în consilierea alegerii unei alimentații sănătoase în mod preventiv, gestionează bolile acute și cronice printr-o alimentație modificată, are putere de decizie în ceea ce privește aprovizionarea cu alimente și alimentația sănătoasă (sănătate/sănătate publică și reducerea riscurilor) și gestionează serviciile alimentare și industria alimentară: alimente sigure, durabile și nutritive.”

Ca și specialist în sănătate, dieteticianul oferă servicii nutriționale în diverse sectoare precum:

  •         Spitale
  •         Centre de diabet
  •         Departamente de sănătate publică
  •         Centre sportive
  •         Industria alimentară
  •         Centre de fitness și recreere
  •         Mediul academic și cercetare
  •         Practica privată

Astăzi, prezența dieteticienilor în echipa de îngrijire, este obligatorie, alături de medici, farmacisti, asistenti medicali, psihologi, chiropractori și asistenți sociali, lucrând într-o strânsă colaborare.

 

Alimentație Sănătoasă

Ce este o dietă sănătoasă?

Uneori această asociere de cuvinte devine foarte confuză pentru anumite persoane.

O dietă sănătoasă este reprezentată de consumul de alimente din toate grupele alimentare în cantitățile adecvate nevoilor corpului nostru. Astfel, există 5 grupe principale de alimente: fructe, legume, cereale (cereale integrale, paste, orez, pâine etc.), proteine (carne, pește, ouă, oleaginoase, leguminoase), lapte și produse lactate.

Nutriția se concentrează atât pe asigurarea unui nivel de energie și nutrienți adecvat atât cantitativ cât și calitativ, dar și pe modul de prevenire sau tratare a unor boli printr-o alimentație sănătoasă.

Când nutriția poate fi considerată optimă?

nutritie si dietetica

Nutriția optimă este cheia pentru atingerea unei minți și a unui corp sănătos.

Baza pentru o alimentație propice este echilibrul, moderația și varietatea.

O dietă echilibrată este necesară pentru atingerea unei stări de sănătate optime.

Includerea unei varietăți de alimente este esențială pentru o minte și un corp sănătos. De asemenea, cunoașterea dimensiunii porției și a consumului moderat este la fel de importantă.

Aportul de alimente fast-food sau de alimente nesănătoase, aduce un anumit nivel de satisfacție, dar consecintele pot fi dăunătoare.

O alimentație corectă poate scădea riscul apariției unor boli majore.

Diferența dintre dietă și nutriție

Cuvântul „dietă” poate crea imaginea unui plan de pierdere în greutate, în timp ce cuvântul „nutriție” ne duce cu gândul la un act de hrănire.

În fond, acești 2 termeni au același sens: reprezintă un mod de alimentație al unei persoane.

Bazat pe fapte științifice, modul de alimentație implică învățarea modului de creștere a  metabolismului, a nivelelor hormonale și de energie.

Cunoașterea informațiilor de bază despre o nutriție sănătoasă și înțelegerea influenței pe care o are alimentația într-un stil de viață sănătos, va permite includerea de obiceiuri alimentare sănătoase în stilul de viată curent.

„Este ușor să dezvolți un obicei nesănătos dar e greu de trăit cu e el. Este mai greu de dezvoltat un obicei sănătos, dar mult mai ușor de trăit cu el.”

 

Beneficiile unei alimentații echilibrate:

Alegerea unei diete echilibrate, adecvate și variate este un pas important către un stil de viață fericit și sănătos:

 

  •    Vitaminele și mineralele din dietă sunt vitale pentru stimularea imunității și a unei dezvoltări sanatoase, normale.
  •    Protejează organismul împotriva anumitor tipuri de boli, cum ar fi obezitatea, diabetul, bolile cardiovasculare, unele tipuri de cancer și afecțiunile scheletice.
  •    Alimentația sănătoasă contribuie la menținerea unei greutăți corporale adecvate
  •    Reprezintă o bună oportunitate de a  experimenta alim
    ente din diferite culturi, origini și cu moduri diferite de preparare
  •    Beneficiile de a consuma o mare varietate de alimente sunt, de asemenea, emotionale, deoarece varietatea și culoarea sunt ingrediente importante ale unei alimentații echilibrate.

Principiile unei alimentații sănătoase

O alimentație sănătoasă constă în:

  •       consumul de alimente variate, dar în cantități diferite
  •       3 mese principale pe zi (mic dejun, prânz și cină) și 2-3 gustări
  •       alimentație echilibrată caloric în funcție de necesarul energetic al fiecarui individ astfel încât să mențină o greutate normală
  •       consum crescut de produse ceraliere integrale
  •       consum crescut de legume și fructe
  •       consum scăzut în grăsimi
  •       consum scăzut de dulciuri 
  •       consum moderat de sare și sodiu
  •       consum moderat de băuturi alcoolice
  • nutritie si dietetica

Pentru ca alimentația sănătoasă să aibă un rezultat cât mai vizibil și pentru a atinge un stil e viață sănătos, este asociată și cu o activitate fizică regulată.

Activitatea fizica regulată (plimbatul, mersul cu bicileta, dansul, exerciții fitness), oferă numeroase beneficii asupra stării de sănătate. De exemplu, activitatea fizică:

  • ajută la reducerea riscului apariției bolilor cardiovasculare, al diabetului și osteoporozei
  • ajută la controlul greutății,
  • promovează starea generală de bine.

Începe un stil de viață sănătos acum!

Sună la 0771024163 pentru o programare! –   rezultate nutritie cluj – CHIROMEDICA Health & Wellness Center

[button id=”” style=”filled” class=”” align=”center” link=”https://chiromedicahealthcenter.ro/programeaza-o-consultatie/” linkTarget=”_self” bgColor=”accent2″ hover_color=”accent1″ font=”33″ icon=”calendar1″ icon_placement=”left” icon_color=””]PROGRAMEAZĂ O CONSULTAȚIE[/button]

[column parallax_bg=”disabled” parallax_bg_inertia=”-0.2″ extended=”” extended_padding=”1″ background_color=”” background_image=”” background_repeat=”” background_position=”” background_size=”auto” background_attachment=”” hide_bg_lowres=”” background_video=”” vertical_padding_top=”0″ vertical_padding_bottom=”0″ more_link=”” more_text=”” left_border=”transparent” class=”” id=”” title=”” title_type=”single” animation=”none” width=”1/2″]

400600 Cluj Cluj-Napoca Str. Oltului Nr. 47
0770296601
0771024163
[push h=”30″]Orar de functionare:

luni, marți, miercuri, joi, vineri, sâmbătă, duminică09:00 – 17:00

[/column]

[column parallax_bg=”disabled” parallax_bg_inertia=”-0.2″ extended=”” extended_padding=”1″ background_color=”” background_image=”” background_repeat=”” background_position=”” background_size=”auto” background_attachment=”” hide_bg_lowres=”” background_video=”” vertical_padding_top=”0″ vertical_padding_bottom=”0″ more_link=”” more_text=”” left_border=”transparent” class=”” id=”” title=”” title_type=”single” animation=”none” width=”1/2″ last=”true”]
[/column]

„*Disclaimer” Rezultatele promise nu pot fi garantate în cazul în care pacientul nu respectă planul alimentar personalizat stabilit de comun acord, conform preferințelor sale alimentare. Rezultatele promise se stabilesc împreună cu pacientul, în funcție de gradul de supraponderabilitate a fiecaruia și diferă de la caz la caz. (ex: un pacient de 150 kg poate slăbi și 10 kg/lună, pe când un pacient de 75 kg va slăbi maxim 5 kg/luna).

Cu noi ai rezultate garantate sau primești banii înapoi! 

wp content uploads 34 gold guarantee

 

Lasă un răspuns